Thursday, 1 October 2009

Ce culoare are pericolul?

Azi m-am gândit numai la tâmpenii, mi-am cumpărat o plasă plină de injecții pentru amigdalita mea pe care nu am de gând să le iau deocamdată, și am realizat prima emisiune de după vacanță. Am avut emoții, câteva ezitări și câteva bâlbe cauzate de lipsa antrenamentului timp de 3 luni. Sper ca intr-o săptămâna să-mi revin complet, iar cei care au ascultat azi să mă ierte pentru greșeli.
Aaa era să uit! Am aflat și care-i treaba cu semnul de circulație pe care scrie SCUZE. Aici găsiți explicații.

Dar să revenim.

Vreau să te întreb: Ce culoare are pericolul? Eu am încercat sa-mi imaginez.
Denisa mi-a spus că pericolul are o culoare stridentă pentru a sării în evidență. Eu am spus că e incolor pentru că dacă avea o culoare stridentă l-am ocoli, nu am merge ca proștii la el.

Deci? Ce culoare are?

later edit: prietenul Emil vrea să știe și dacă pericolul are buric. După cum spune el, reporterii de tv relatează fapte din buricul pericolului, iar acel loc este întotdeauna cel mai periculos de pe pământ.

10 comments:

  1. E ca un curcubeu, avand in vedere ca e ceva ce vine pe nesimtite, poate sa aiba tot felul de culori.

    ReplyDelete
  2. Eu zIc Ca..pErIcOlUl aRe cUlOaReA Gri..:D

    ReplyDelete
  3. Ma bucur ca te-am auzit azi:)
    Pericolul...cred ca e negru difuz sau gri, zic asta pentru ca o culoare in genul ala am vazut eu acum 2 seri inainte sa-mi rup mana stanga (era cam intunecat si poate de acolo si culoarea). Doar ca depinde de situatie...de ex, cred ca pericolul ce-l pp excaladarea unui perete montan e mai degraba rosu ca sangele ce zburda plin de adrenalina sau bleu ca cerul de deasupra ta. So, choose any colour you want;)
    Pentru Emil, sorry, dar buricul nu am apucat sa-l observ, poate ce-i de la tv ii cunosc mai bine anatomia.
    Sper sa-ti revii repede (cu amigdalita, balbele mai pot fi trecute cu vederea (inca)).
    Sa-ti fie bine!

    ReplyDelete
  4. Multumesc de pareri!

    @andrada - eu zic sa faci ceva cu scrisul ala ca e durere. Ma doare la'ntuneric cand incerc sa-l citesc :P
    @ Ana-Maria - sa-ti revi si tu cat mai repede!

    ReplyDelete
  5. mon cher, eu nam zis ca pericolul ar avea vreo culoare :) tocmai, o fi incolor, ca altfel nu s-ar obosi oamenii sa-l semnalizeze cu culori stridente, de dragul semenilor lor.

    ReplyDelete
  6. Culorile fluturilor de primavara

    ReplyDelete
  7. pericolul e un cameleon, dar nu cred ca virgula cameleonii au buric :-s

    ReplyDelete
  8. Multumesc pentru comentarii. Am inceput sa-mi fac o idee despre cum arata pericolul. ;)

    ReplyDelete
  9. deci in concluzie si in final
    care e parerea ta despre cum arata pericolul (dupa ce ai adunat toate parerile noastre)?

    ReplyDelete
  10. Lia, ca si concluzie, vad pericolul ca avand mai multe culori decat suntem capabili sa vedem dar si culori pe care nu le cunoastem.

    In ziua de azi, desi lumea a evoluat si exista tot soiul de strategii pentru imbunatatirea vietii, pericolele cresc si se inmultesc. Si am impresia ca aceasta crestere e exponentiala. Shit! am belit-o.

    ReplyDelete

Got something to say? Write down below please :)